Era odată întru-n sat, în vale, lângă apă,
Un brav și harnic gospodar, ce-avea un cal și-o iapă.
și îi creștea pe amândoi cu grijă și onoare,
Căci nu era pe-atunci tractor și nici semănătoare.

Căluțul, toată ziua-n câmp, ara ogoru-n grabă
și numai noaptea, obosit, mânca puțină iarbă,
Iar iapa-n fiecare zi mergea pe câmp să pască,
Ba chiar și noaptea, stând în grajd, dorea să se hrănească.

În vremea ceea, de demult, pe când luptai cu scaii,
Precum auzi pe om vorbind, la fel vorbeau și caii.
și zise iapa către cal, ca o superioară,
Pe când erau din nou în grajd, la iesle, într-o seară :

- Măi frate cal, tu nu observi că ai ajuns o gloabă,
De-atâta cât zorești la câmp, făcând atâta treabă ?
Păi tu nu vezi că tot arând, din zori și până-n noapte,
Eu pot să-ți număr, prea ușor, și ale tale coaste ?

Eu dac-aș fi în locul tău, la câmp nu m-aș mai duce,
Chiar dac-ar fi să încasez pe spate multe bice !
Aș da și eu, necontenit, în spate, din copite
și îl voi face pe stăpân, ca să mă țină minte !

Smeritul nostru cal, atent, își asculta consoarta,
Ce-l indemna, în chip vădit, de-acum, să-și schimbe soarta.
Așa fiind povățuit, convins de a lui Evă,
A hotărât ca, mâine-n zori, la cinci, să intre-n grevă.

Precum a zis, a și făcut, iar când veni stăpânul
Să-l scoată iarăși la arat - mai mișcă-l pe nebunul !
Căci sforăind sta nemișcat, cum zise-a sa muiere,
Iar când se-apropia, lovea în spate cu putere.

Văzând stăpânul că nu chip din grajd ca să-l urnească,
A renunțat, fiind grăbit la glie să sosească,
și-atunci, în minte, i-a venit ideea salvatoare:
Să-njuge… iapa de-azi la plug, că tot stă pe răzoare.

MORALA :

Așa că dacă-ndemni la rău și neascultare,
Se poate-ntoarce prea ușor asupra-ți, frățioare !