La o margine de lume, într-un timp îndepărtat,
Conducea o mândră țară un celebru împărat.
El avea câmpii mănoase în a sa împărăție;
Turme, codri, vii și aur, și nespusă bogăție.
Iar la curtea-mpărătească avea slugi nenumărate,
Care își serveau stăpânul orișicând în zi și noapte.
Dintre slugi, ÎNȚELEPCIUNEA îi era în casă vornic,
Iară POSTUL, de o vreme, îi era un vrednic stolnic.
DRAGOSTEA era, se spune, logofăt cu nume mare,
Iar SMERENIA un comis fără de asemănare.
LENEA îi era postelnic investit ca mare ștab,
Iar pe DREAPTA SOCOTINȚĂ‚ o avea ca pârcălab.
Pe BEȚIE, el, în casă, o avea ca brav paharnic,
Iară sluga LĂCOMIE îi era un sluger harnic.
Pe MÂNIE, împăratul, o avea ca dârz spătar,
Ea fiind o slugă iute și un paznic de hotar.
MILOSTENIA, se spune, că-i era un bun clucer,
Iar IUBIREA DE ARGINT, un preanobil vistier.
Jitnicer era CREDINÅ¢A, iar pitarul, RUGĂCIUNEA,
Care, zilnic, cu iubire, îi servea pe masă pâinea.
Mai avea pentru slujire și pe alții la palat,
Ce-l serveau, după menire, pe vestitul împărat.
Însă dintre slugi, nu toate îl slujeau onest, cinstit;
Unele-i doreau chiar moartea, suveranului vestit.
Între slugi era o gașcă, un partid cu rele datini,
Chipeșe, dar și viclene - clica sadicelor patimi.
Alte slugi erau oneste, și-n slujire tare iuți,
Ce formau un soi aparte - cinul bravelor virtuți.
Doar virtuțile, aflat-am, îl iubeau cu-adevărat
Pe distinsul nostru nobil, pe faimosul împărat.
Patimile, însă, zilnic, se zoreau să-l nimicească,
Pentru ca să poată ele, libere, să-mpărățească.
Curse-i întindeau într-una, făr’ ca el să aibă știre,
Fiindcă își doreau din inimi a monarhului pierire.
Multă vreme, împăratul s-a lăsat înconjurat
De al patimilor tagmă, de al lor fățarnic sfat.
Însă, când a prins de veste de complotul lor viclean,
S-a gândit să îi convoace pe aleșii din divan.
Sfetnic bun, și devotat, îi era ÎNȚELEPCIUNEA,
Însă nu îi asculta sfatul ei întotdeauna.
și, chemând ÎNȚELEPCIUNEA, sfetnicul cel mai discret,
A-ntrebat-o cum să scape de complotul cel șiret.
- Cum să fac, ÎNȚELEPCIUNE, ca să nu îmi pierd coroana ?
Ä‚stor patimi preaviclene, cum să le întind capcana ?
Dar aș vrea, îi zise dânsul, fără, însă, a se face
Tulburare în imperiu, ci aș vrea cu multă pace.
Zise-atunci ÎNȚELEPCIUNEA :
- Preamărite împărate,
Patimile preaviclene trebuie urgent legate!
Ca să le omori, stăpâne, nu cred c-ai să poți vreodată,
Căci se face tulburare în împărăția toată.
Ai la curte slugi fidele, care îți doresc de bine;
Apelează, deci, la ele, de vrei să m-asculți pe mine!
Dacă vrei să scapi cu viață, de vrei grabnic ajutor,
Pe aceste rele patimi dă-le, deci, pe mâna lor !
POSTUL e, desigur, unul dintre cei mai bravi ostași
Cu acest cucernic stolnic, o să-i birui pe vrăjmași.
Tot la fel și RUGĂCIUNEA, care-i mare dregător,
O să-ți dea, prealuminate, mult doritul ajutor.
Iar clucerul tău cel harnic, MILOSTENIA, adică,
Multe lanțuri pentru patimi, de la târg o să-ți aducă.
Cu cei trei, întotdeauna, vei zdrobi orice complot,
Căci a lor triadă poate, ce, ca ele, mii nu pot.
Însă, lângă astea toate, dacă este cu putință,
Să îl chemi la tine-dată și pe sfetnicul VOINȚĂ‚.

După luni de nevoință, ajutat de bravi ostași,
Împăratul, anevoie, a scăpat de-ai săi vrăjmași.
După ce se isprăviră lupta asta și furtuna,
Într-o zi de sărbătoare îi șopti ÎNȚELEPCIUNEA:
- Vezi că slugile viclene, patimile, împărate,
Nu sunt moarte, ține seama, ci acum sunt doar legate.
și, oricând, prealuminate, de rup lanțul, pot să plece.
și de vor scăpa, fii sigur, te ucid cu sânge rece.
De aceea, se cuvine ca să stai în priveghere
și să-i ai pe cei trei sfetnici, zilnic în apropiere.
Numai când domnești deplin, sigur și adevărat,
Peste patimi și virtuți, doar atunci ești împărat.

După toate cele spuse, care astăzi le-ai aflat,
Nu ai vrea de azi, creștine, să devii un împărat ?